corpul isi continua viata.continua sa faca aceleasi lucruri pe care le facea inainte.viata aparent nu se schimba, totul este la fel. gura rade, gura saruta, gura vorbeste. mainile aluneca pe tastatura, pe balustrada, pe corpul altcuiva.ochii privesc, se inchid, se deschid, se intuneca sau se lumineaza.dar sufletul doarme, a adormit pentru ca nu mai avea de ce sa stea treaz si asteptand desteptarea, s-a cufundat in vise. trupul isi continua existenta, nu-si refuza nimic. sufletul insa isi refuza totul, pentru ca nu se multumeste cu putin, nu vrea sa simta nimic din ce i s-ar parea prea fals, prea superficial, neadevarat sau nesincer. a fost o vreme cand trupul era anexa sufletului, cand sufletul faca totul si trupul il imita. acum insa e prea obosit si tot ce vrea e o noapte adanca. la polul nord, acolo alearga sufletul cand nu mai poate. acolo nu exista zi, iar aurora boreala e mult prea departe ca sa ii lumineze somnul.
iar cand te intrebi de ce ti s-a trezit totusi sufletul inainte pentru ca oricum acum a adormit din nou, imi aduc aminte de vorbele unui scriitor rus pe care le-am gasit pe un site italian:
"fu creato forse di rimanere vicino al tuo cuore, sia pure per un attimo?"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu