nedumerire

nu ar fi mai bine ca in loc sa avem unii de la altii asteptari mari si sa investim incredere unii in altii sa investim incredere in primul rand in noi si sa avem asteptari in primul rand de la noi? sa corectam la noi cusururile pe care le-am intalnit si la altii si nu ne-au placut, sa devenim noi insine persoane mai bune si sa incetam sa incercam sa ii schimbam pe ceilalti. pentru ca avem control doar asupra noastra, asa ar fi normal.si corect. daca fiecare ar incerca sa devina opusul a ceea ce nu si-ar dori sa ajunga, daca fiecare ar incerca pe sine sa se schimbe in bine, atunci nu ne-am mai lovi de atatea probleme care apar intre noi. nu ar mai fi nevoie sa dam vina pe cineva ca ne-a schimbat. sau ca ne-a facut sa suferim. daca fiecare s-ar ocupa de sine si ar inceta sa ridice mingea la fileu celorlalti, nu ar mai risca atatea dezamagiri.

we don't need a magic wand to peform the miracles. we got ourselves

2

Îi priveam degetele de la picioare care ieseau de sub plapuma prea scurtă şi prea albastră. Aveam chef să fumez, dar eram încă dezbrăcată şi îmi era lene să îmi caut hainele pe sub pat aşa că m-am înfăşurat din nou pe sub braţele lui, am tot mormait Şerbaan, Şerbaan, dar nimic, mortii ma-sii sper să se trezească odată, mă plictiseam de moarte în camera aia prea rece şi prea luminoasă. Şerbaan, hai trezeşte-te, hai la plimbare, hai sa fumăm.

M-am ridicat până la urmă nervoasă, m-am dus să mă spăl pe dinţi, gândindu-mă de ce naiba mai stau cu un tip care doarme tot timpul, care când nu doarme mănâncă şi când nu mănâncă se uită pe tavan. Mai erau doi biscuiţi pe masă şi nişte lapte mi-am aprins ţigara şi atunci a apărut în uşă. Bine, baby, că mă trezeşti cu noaptea în cap. M-am gândit dobitocule, abia aştept să plec de aici, cică baby, drept cine mă iei, retardatule, dar i-am zâmbit scurt şi l-am îmbrăţişat Măi Şerban, da’ mare putoare mai esti. A început să râdă, aşa făcea tot timpul.Da bine că eşti tu mai brează.

I-am suflat fumul în ochi cu ciudă. Dacă mă întrebi ce îmi plăcea la Şerban, o să zâmbeşti. Îmi placea ca ştia că e fraier şi nu îi era ruşine cu asta. E şi asta o realizare, nu?

">Cred că era destul de devreme. Îmi place să dorm mult, ştii dimineţile alea lungi şi albe, încheiate cu cacao cu lapte şi pâine cu marmeladă, lenevit între cearşafuri...tot tacâmul. Dar Dana. Ce să mai zic...uneori am chef să îi trag o pereche de pălmi şi un şut în fund. Tot se foia, se învârtea, mă făceam că n-o aud, sperând să înceteze, să adoarmă naibii la loc, dar dracu ăsta nu se astâmpăra. Demoiselle Dana, manichiuristă şi coafeză fără cliente, ce îşi omoară timpul plimbându-se pe Kiseleff în cămaşă de noapte – nu ştiu de ce se îmbracă aşa, în rochiile alea de mătusă- fumându-şi creierii prin baruri de motociclişti sau destrămând căsnicii, după caz.

Când mi-a suflat fumul în ochi am vrut să îi imping ţigara pe gâtlej, dar mi-am amintit de ce o iubeam, pentru că era mică şi afurisită, ştii genul ăla, pui de viperă...nu te puteai abţine să nu o iei în braţe pe nevrozată, era în felul ei irezistibilă...bine, asta până a fugit cu ăla...

de craciun, cu dragoste

ce sa va spun? sper sa va intalniti cu mos craciun si asta sa nu fie nici din cauza a prea multor pahare de vin/bere/tuica/vodca sau ce se mai bea cu pofta la orice ocazie sau mai rau, din cauza fumurilor de hasis. sa ne pastram sarbatorile astea cu zambetul pe buze si mintea limpede, ca cine stie ce se va intampla la anul. sa ne pastram fortele si pofta de baut pentru zile negre.

si ascultati colinde. eu tocmai am ascultat cateva de pe albumul we wish you a metal xmas and a headbanging new year si m-am binedispus.

si mancati dulciuri, daca tot sunt din belsug. si sarmale, cozonac si tot ce va place.

si luati-i in brate pe cei dragi. merita.

ps: eu vreau ca mosul sa ma scape de obsesia ca pisicile mele sunt turbate:D

1

eram in camera aia mare si alba de care ti-am mai povestit. imi placea apartamentul ei, era foarte şic, daca intelegi ce vrei sa zic...totusi, ma cunosti prea bine, nu ma simteam in largul meu, mai ales ca era acolo si Teo si Larisa si Lola cum le-o fi chemand...stateau toti la masuta chinezeasca si fumau, era un fum gros si parfumat, iar eu nu aveam chef sa le ascult povestile de adormit amantii. am luat-o de mana si am tras-o intr-un colt, am impins-o in debara si am inceput sa o sarut, i-am dat bluza jos, ea m-a muscat de obraz si a inceput sa sopteasca ca nu ma mai vrea, dar i-am pus mana la gura fiindca stiam ca astea sunt doar texte, textele ei idioate, ma obisnuisem, era rosie la fata, cu parul despletit, m-a tras spre ea, am cazut amandoi peste haine si maturi si detergenti, era o imbratisare din aia jumatate salbatica, jumatate tandra, parea speriata, dar totusi s-a urcat pe mine, rugandu-ma sa tac, sa nu ii mai zic ca o iubesc, ca nu-i pasa, ca o doare in cot de toata iubirea din lume, ca are chef doar sa o duca intr-o betie si curvarie continua. atunci mi-am dat seama ca e destul de afumata si ca ar fi cazul sa o las balta, daca nu voiam a doua zi sa imi scoata ochii si stii cat de mult ma enerveaza complicatiile, papusa asta poate fi atat de enervanta cand e treaza, e prea plina de energie, ca iepurasii aia din reclama Duracell, dar ce mai puteam sa fac acum ca ajunsese sa imi molfaie lobul urechii cu pasiune? Am mintit-o ca trebuie sa ma duc pana la baie, iar cand m-am intors statea bosumflata in bratele lui Teo, el se uita urat la mine si am zis ca plec, mai stai un pic a zis ea, sa mai bem un pahar, doua, dar sincer sa fiu nu aveam chef sa ajung beat acasa, taica-meu era in schimbul doi si riscam sa ma intalnesc cu el, asa ca mi-am luat haina, te-am pupat roscatico, ne mai vedem noi, ea a tipat sa o sun, ce pacat ca nu mai am credit, m-am gandit eu, in timp ce trageam clanta cleioasa.

do you believe in magic?

"I believe if there's any kind of God it wouldn't be in any of us, not you or me but just this little space in between. If there's any kind of magic in this world it must be in the attempt of understanding someone, sharing something. I know, it's almost impossible to succeed but who cares really? The answer must be in the attempt. " (Before Sunrise)

da, dar momentele respective nu se prelungesc spre totdeauna. magia exista, se manifesta in vietile fiecaruia. mai rar, mai des, mai subtil sau foarte evident. problema e cat suntem de curajosi sa incercam sa o prelungim si cat suntem de puternici sa trecem peste momentul in care ea dispare, cat de rabdatori suntem ca sa o asteptam din nou si cat de nebuni suntem sa o cream chiar noi.

trebuie doar sa incerci. intr-o zi o sa iti reuseasca.

would you mind joining us in our idiot comedy?

astazi dupa ce am scapat de ultimele doua examene ante-vacanta m-am gandit sa imi ard ultimii bani pe niscaiva cumparaturi pentru sufletelul meu amarat si stomacul nu chiar asa de amarat al parintilor mei. asa ca am mers cu lore in mall sa cumparam cookies si cadouri. de fiecare data cand ies in oras cu vreo prietena de a mea si in special cu ea orele respective par decupate din filmele cu prosti. aratam ca doua marmote aterizate in mijlocul unei multimi de prostovani si ne comportam si noi ca atare, sa nu ne lasam mai prejos. detaliile sunt de prisos, am ras noi destul, nu mai vreau sa radeti si voi. era sa ne calce si masina la sfarsit, asta de happy ending asa. am ajuns mai obosita acasa decat dupa o noapte in janis si asta ma pune pe ganduri. imbatranim domle', imbatranim ori e clujul prea stresant pentru nervii si muschii deja uzati?

acum stau si privesc cum se dezgheata frigiderul. cred ca o sa ii ia vreo 3 zile, fiindca in congelator e un bloc de gheata cat o ladita de inghetata. daca ma lasa fetele maine cu el asa, am pus-o fiindca nu am de gand sa stau sa pazesc cum se topeste icebergul.

revenind la viata mea ce seamana cu o comedie, imi pare rau ca nu notez toate fazele care mi se intampla in fiecare zi intr-un caiet. cred ca as umple o gramada si as avea cu ce sa imi distrez nepotii in pauzele de la desenele animate.

there's a weakness in my faith

I'm a war of head versus heart
And it's always this way
My head is weak, my heart always speaks
Before I know what it will say

nu inteleg mecanismul care ne impinge spre ce nu ar trebui sa mergem, spre ce ar trebui sa evitam. poate ca intr-adevar avem o inima si nu suntem numai substante si secretii. probabil nu suntem doar oxitocina si adrenalina, estrogen si testosteron. probabil nu suntem doar carne si muschi. sau probabil ne placem sa cochetam cu imposibilul pentru ca e tentant sa mergi pe marginea prapastiei. eu intotdeauna m-am bazat pe intuitie. de multe ori, am castigat.alteori m-am dat cu capul de pereti. nu pot sa imi ascult creierul decat in chestiuni care il implica strict. cand intra si ceva sentimente/temeri/sperante la mijloc e bai mare. pentru ca intotdeauna cineva iese ranit din toata povestea. si macar de-ar fi vorba numai de mine. eu ma refac repede, am un sistem de aparare bine pus la punct. dar am ranit de-a lungul vremii persoane care nu meritau asta si care aveau un sistem de aparare mai slab. si in seara asta ma mustra constiinta pentru ei. e ca un cerc vicios: suntem raniti de cineva si dupa aia ranim la randul nostru, dar pe altcineva si tot asa. si cu cat se intampla ca cineva sa fie mai dragut cu mine, cu atata il ranesc mai rau. si la randul meu patesc acest lucru. si cand ma doare pe mine, inteleg cat i-a durut pe ei.

ar trebui sa devenim rai? ar trebui sa nu ne mai pese? ar trebui sa construim bariere intre noi? ar trebui sa iertam?


are dreptate miss happy indiferenta doare cel mai tare.

nu pot sa ma inteleg. nu stiu ce vreau, nu stiu pentru ce sa lupt. nu inteleg ce e in sufletul nimanui, nu pot sa inteleg iubirea, ura. nu pot sa inteleg nepasarea mai ales.

totusi cineva avea la status "eu stiu, fericirea nu doarme".

mai exista nice guys?

♥To every guy that said, "You're beautiful"

♥To every guy that was never too busy to drive across town to see her

♥To every guy that said he would die for her.

♥To every guy that really would.

♥To every guy that did what she wanted to die for

♥To every guy that she cried in front of...

♥To every guy that holds hands with her.

♥To every guy that kisses her with meaning..

♥To every guy that hugs her when she's sad.

♥To every guy that hugs her for no reason at all.

♥To every guy who would give their jacket up for her.

♥To every guy that calls to make sure she got home safe.

♥To every guy that would sit and wait for her for hours just to
see her for ten minutes

♥To every guy that would give his seat up...

♥To every guy that reassured her that she was beautiful no matter what.

♥To every guy who told his secrets to her.

♥To every guy that showed how much he cared through every word and every breath.

♥To every guy that thought maybe this could be the one.

♥To every guy that believed in her dreams.

♥To every guy that never laughed at her when she told him her dreams.

♥To every guy that walked her to her car and opened the door

♥To every guy that gave his heart.

♥To every guy who prays that she is happy even if you are not with her.

am gasit chestia asta draguta intr-un jurnal pe deviantart. prima data m-am intrebat daca exista astfel de baieti, apoi mi-am dat seama ca de fapt, sunt prea putine fete care sa aprecieze lucrurile astea. cream principii, idei si modele de comportament dupa propriul nostru fel de a fi. traim intr-o lume cinica, fiindca chiar noi insine suntem cinici. oamenii de treaba sunt din ce in ce mai rari, prin urmare foarte pretiosi.

say cheese

azi am avut o stare ciudata, dar placuta. am chef sa rad, am chef de ironii si mistouri, am chef sa fac orice in afara de a ma apuca sa citesc din argumentarea lui Marga.

cred ca constientizez ca la naiba, sunt ultimele zile la cluj pana in octombrie. iubesc clujul si iubesc clujenii si o sa imi fie dor de toate marmotele si marmotii. in final, i fucked their brains out uneori, deci sunt sigura ca o sa imi duca lipsa. macar o vreme.

am chef sa stau cu voi, sa va iau in brate cat mai pot. dar e tampita de vacanta si toata lumea pleaca mai repede, altii au joburi solicitante:)) si putin timp pntru mine. da eu va iubesc oricum, pe toti cei care mi-ati facut viata in cluj mai frumoasa si mai nebuna, era tot ce aveam nevoie, cand ma intorc o luam de la capat...

anyway, it's not that bad...

pentru ca desi am crezut ca am pus-o la examenele de vineri, s-a dovedit ca pana la urma m-am subestimat si pe mine si pe profa. si desi am crezut ca racesc din nou, ceea ce s-a si intamplat, se pare totusi ca imi trece. si desi am crezut ca o sa mor de tristete la un moment dat, mi-am dat seama ca nu pot, pentru ca cine ma cunoaste stie ca sunt mult prea vesela ca sa fiu vreodata trista mai mult de o jumatate de ora. si desi am crezut ca viata e formata din alegeri, pana la urma se intampla ca alegerile sa te aleaga. in plus, nimeni nu te zoreste sa iei o decizie, mai ales cand situatiile sunt dubase si implica complicatii.

la urma urmei am identificat momentele in care ma simt vulnerabila si paradoxal, nu au legatura neaparat cu situatiile de corazon. au legatura cu un examen ratat, cu o durere in gat, cu taskuri de rezolvat in prea putin timp, cand e de umblat urgent dupa ceva. in momentul ala imi simt slabiciunile si incerc sa imi regasesc puterea in altcineva, dar asta e o mare greseala, pentru ca atunci cand imi revine stima de sine actionez din nou egoist cum imi sta in obicei, si iar iese cineva sifonat din toata treaba asta. iar atunci imi amintesc de piesa lui chilian:

"puterea asta trebuie s-o ai tu, e pentru tine trebuie s-o dai, s-o dai tu"

self assigned penance

"ti-a trebuit sa pleci si uite..."
cam asta a urlat toata ziua de azi partea rautacioasa din mine. a fost ca un tipat permanent, completand de minune ziua si asa foarte cacacioasa.

dupa patru ore de somn (cu indulgenta) am poposit la facultate dis-de-dimineata si am parasit-o la 6 seara cu creierul tandari, cu nervii la doi metri sub pamant si cu gatul inflamat. totul a inceput inainte de 8 cand tonomatul a refuzat sa imi dea cafeaua mult visata. iar dupa aceea, momentele de rahat s-au tinut lant, culminand cu examenul. dat la "botul calului", ca altfel nu am cum sa ma exprim. da, mi-a trebuit sa plec si acum cei care plecam suportam consecintele, de parca am avea vreo vina. dam sesiunea mai repede, in conditii jalnice, examenele sunt toate incalecate acum inainte de sarbatori, intre doua cursuri si in timpul unui seminar. dar nu vreau sa ma mai lamentez, la urma urmei important e sa plec, dezordinea de aici e prea mare chiar si pentru gustul meu. vreau doar sa nu mai mai doara gatul, sa recuperez orele de somn pierdute (slabe sanse) si sa incerc sa fiu dezinteresata, pentru ca se poarta asta la noi in universitate.

e foarte greu sa vezi cum un sistem in care ai crezut reuseste sa te dezamageasca atat de mult. dar probabil asa trebuia sa se intample, ca sa inteleg ca locul meu nu e acolo pentru mai mult de trei ani de zile. ca trebuie sa gasesc ceva care sa se muleze mai bine pe dorintele si planurile mele. principiul meu e ca atunci cand ceri mult si exista exigenta mare, trebuie inainte sa fi si dat si impartasit cu varf si indesat, pentru ca pretentiile sa aiba o justificare. se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. totusi, se putea si mai rau avand in vedere ce am auzit de la studenti din alte orase, cu precadere din capitala. macar aici nu se practica spaga, cel putin la sectia noastra. pana la urma, peste tot invatamantul se afla in impas, iar rotitele nu mai functioneaza de demult cum ar trebui.

iar rotitele din capul meu au luat-o razna. sunt prea multe decizii de luat de toate felurile, incat nu mai pot gandi limpede. e ca un fel de avalansa: toate au venit peste mine in acelasi moment si ma simt dezorientata pt ca as vrea ca macar ceva sa mearga bine.

un altfel de colind

"n-a scris nimeni un colind pentru copiii fara copilarie,
pentru inimi rupte in confetti, sau rupte in doua,
pentru obrazul nemangaiat, pentru zilele negre
si pt cei care au servit in viata mea lumina,
nu s-a scris un colind pentru milionarii in dragoste
un colind pt cei care tradeaza
dar si pt cei care au parinti dar traiesc toata viata orfani
nu scrie nimeni despre cei care in fata vietii ingenuncheaza?
un colind pentru cei care se sinucid de dor
pentru cei care n-au chei pt usa din fata
pentru elixirul ce sta de mii de ani in sangele fratilor
si daca ai fi singur pe pamant
ai timp
sa-ti aduni toate cuvintele
sau sa iesi din cuvant
mai e timp iarna asta sa-ti bata in suflet un clopot
sa-i scrii vietii tale un colind
macar unul "

Dania Parvu

macar de Craciunul asta ganditi-va de doua ori inainte sa alegeti un cadou, un sentiment, cine vreti sa va fie alaturi.

.

Il a le droit de poser ses mains sur ton corps,
Il a le droit de respirer ton odeur,
Il a même droit au regard qui le rend plus fort
Et moi la chaleur de ta voix dans le coeur


Il aime caresser ton visage quand tu t'endors
Et toi tu te permets de dire :"Encore !Encore!"
Je sais que ce qui ne tue pas nous rend plus fort
Mais moi, mais moi je suis déjà mort

don't look back in anger

suntem tentati tot timpul sa judecam si sa etichetam. sa aratam cu degetul si sa acuzam. sa luam decizii pe seama unor prejudecati. sa inchidem ochii in fata a ceea ce simtim, doar pentru ca realitatile ne socheaza.

fiecare se ghideaza dupa propriile idei si fiecare are sistemul propriu de valori. al cui e cel mai corect, asta nu o sa stim niciodata. pentru ca fiind diferite, nu le putem compara. si nu e corect sa ne comparam stilurile de viata, pentru ca ele se definesc in raport cu personalitatea noastra. si nimeni nu-i la fel.

putem sa fim furiosi. putem sa ne lasam orbiti.putem sa nu toleram, sa nu incercam sa intelegem ca probabil celalalt, desi actioneaza intr-un fel in care noi nu suntem de acord, doreste doar sa isi lumineze propria cale. putem sa fim rautaciosi, putem sa aruncam cu adjective dure.

putem insa sa facem un efort si sa acceptam. sa acceptam ca nimeni nu are dreptul sa judece, pentru ca toti facem greseli mai mult sau mai putin de neiertat. putem sa ne uitam in propria ograda si sa vedem ca la un moment dat nu am dat totul. ca am lasat sa se duca pe apa sambetei momente, persoane, oportunitati importante. putem sa fim senini si sa ne impacam cu noi insine, in primul rand. pentru ca razboiul se da in noi de cele mai multe ori, nu intre noi. si fiindca e greu sa ne acceptam greselile, dam vina pe altii. si fiindca e greu sa ne recunoastem slabiciunea, judecam pe cel de langa noi ca fiind slab.

incrancenarea si resentimentele nu l-au ajutat niciodata pe om sa relationeze nici cu el insusi, nici cu celalalt. suntem oameni si trebuie sa ne intelegem, pentru ca la urma urmei,impartim lumea asta si cu bune si cu rele, si la rau si la bine. sau cel putin asa ar trebui sa stea lucrurile.

pute treaba

nu inteleg ce si de ce actioneaza asa Rectoratul. de cand a inceput scoala, profesorii colaboratori de la mine de la facultate nu mai sunt platiti. din cauza asta am pierdut foarte multe cursuri iar acum situatia noastra scolara la materiile respective e incerta. problema este ca sectia noastra are profit de 135 % din taxe si profesorii nostri cel putin ar fi trebuit sa isi primeasca de demult salariile. insa fiindca catedrei LMA nu i-a fost permisa autonomia, tragem ponoasele celorlalte sectii de la Litere care nu aduc niciun profit. probleme insa se pare ca vin de la rectorat, care refuza cu incapatanare se pare sa analizeze situatia si sa gaseasca o solutie decenta.

si atunci cum sa nu imi doresc sa plec mai repede in franta?